luni, 3 martie 2008

ASL, PLS (Age, Sex, Location, Please)


La ce va ganditi atunci cand cititi cuvinte, pardon, adunaturi de litere precum: "Asl, Pls" sau...."Cf?", "Sal", "Vb mai tz", "U", "Stf";)), etc. Nu e greu de imaginat. Simplu ca "Buna ziua" (sau,mai utilizat, simplu ca "sal"). Ati ghicit, este intro-ul unei conversatii dintre 2 persoane de pe yahoo messenger( sa ma exprim mai familiar pentru multi "conversatie pe mess"). Imi cer permisiunea sa definesc aceasta conversatie pe "mess" ca fiind o insiruire de litere, de cuvinte prescurtate. Cum asa? Sa va explic printr-un exemplu scurt...foarte scurt:
Ana: Sal!
MotzocMic: Sal!
Ana: Cf?
MotzocMic: Bn....u?
Ana: Ok
MotzocMic: Sunt cam busy aku...vb mai tz?
Ana: Ok
MotzocMic: poop...byee...


Toti am fost hipnotizati la un moment dat de acest serviciu gratuit al celor de la Yahoo! ce ofera posibilitatea de a trimite mesaje instant prietenilor, sa vezi când acestia sunt online si de a pastra conversatiile pentru un eventual print. un program ce ofera, de asemenea, alerta pentru Yahoo! Mail sau Yahoo! Personals, sau altfel spus vei primi înstiintare în cazul în care primesti un mail sau un mesaj sau daca ti-ai setat vreun eveniment în Yahoo.
Majoritatea utilizatorilor acestui program, printre care ma numar si eu, cu mare parere de rau o zic, sunt cuprinsi de acest curent, de aceasta imbecilizare as putea zice. Devenim treptat, treptat o natiune de prescurtati, ne batem joc de scrierea limbii romane. Daca acest simplu program este usor de utilizat, de ce sa nu fim si noi ...scurti si la obiect,nu?
Un alt element ce ma sperie atunci cand ma confrunt cu o conversatie de acest gen este cel al inlocuirilor dintre cuvinte. Exemplu..."plec akas" "kand" "dekat" . Treziti-va fratilor din aceasta vraja. Cu ajutorul internetului si a programelor usor de accesat o sa devenim o tara de analfabeti, de agramati. Ce o fi, o fi. Mesajul meu de final e.."Spor la chat!!! Mai vb" ;))

Niciun comentariu: